les p'tits plaisirs d'une vie toute simple » lafilledanslemiroir

călătoria

ThePleasurist — Thu, 02 Sep 2010 18:52:29 +0000

e ciudat cum câteodată se strâng într-un loc atât de neîncăpător, cum ar fi o mașină, pe un drum de sute de kilometri, așa de multe trăiri. îi observam unghiile perfect tăiate și pielea arsă de soare și repetam în gând numele tău, al lui, și din casetofonul mașinii răsuna lamb. de parcă nu era suficient, zâmbea ghiduș, dar cu mintea hai-hui, nu era acolo pe drumul arcuit decât rareori. n-a fost road to hell nicicum, dar odată ajunsă la destinație așa aș fi ridicat un white flag cum numai dido știe să cânte. nu de alta, dar erai și tu acolo printre noi, cu mâinile tale calde, numele perfect și sentința că suntem ceea ce alegem.

les livres qui me font sentir

ThePleasurist — Sun, 01 Aug 2010 16:22:49 +0000

scrierile lui apollinaire mă excită ca dracu’.

chelsea hotel

ThePleasurist — Sun, 18 Jul 2010 18:19:10 +0000

mirosea a tot felul de produse dove când ai venit. făcusem nenumărate dușuri să elimin din mine arșița; aburul din garsonieră aducea când a flori de cireșe, când a castravete proaspăt. nu te-ai dezmințit nici de data asta de ritual. ai fumat, cam mult, am apreciat eu cârcotaș, mi-ai amestecat vinul cu apă rece, cât să nu ne luăm din prima, și m-ai întrerupt din povestit la mijlocul frazei, de parcă ce urma să spun ar fi adus ghinion. spre dimineață, când aerul din cameră se mai răcorise, iar vinul mă făcea să valsez, am început să simt durerea genunchilor topiți în parchet de greutatea trupului meu aplecat peste al tău. și versurile din chelsea hotel îmi alergau prin cap în timp ce închideam ușa în spatele tău.

culinarium

ThePleasurist — Thu, 08 Jul 2010 21:01:20 +0000

îmi sorbeai amocul cu aceeași poftă cu care sugeai tremurătoarele stridii una după alta.

jadis

ThePleasurist — Wed, 07 Jul 2010 20:58:03 +0000

„de când vroiam să fac asta”, îmi spui după ce mă săruți lung. nu apuc să spun nimic, sunt țintuită de mirare și plăcerea unui sărut care parcă a durat minute bune. pentru început probabil că par novice, numai la asta mă gândesc, ce-o să crezi dacă eu nu sunt în stare nici limba să mi-o mișc, al naibii creier abia acuma gândește, nu putea să prevadă ce avea să se întâmple când am zis că nu mi-e jenă să îmi dau rochia jos cu tine în cameră, că doar ai mai văzut sâni și cu alte ocazii. de altfel, putea să își imagineze din momentul în care mi-ai dat semeseul ăla nocturn, deși mi-ai mai dat și alte nopți, dar semeseul ăla avea ceva și cumva și stângerea de mână de dinainte de așezatul meu în pat. dar iată-mă cu toată greutatea ta pe mine, cu limba ta între buzele-mi uscate de șoc și cu gândurile astea care nu-mi dau pace.

„de când?”, îndrăznesc să întreb abia după ce vreo oră ne zvârcolim ca nebunii. dar nu mai ai vlagă să îmi dai o dată exactă, așa cum vroiam eu, pe calendar, la ceas. și nu că ar mai conta, de fapt, că și eu tot cam de atunci vroiam să faci asta.

the muse

ThePleasurist — Fri, 25 Jun 2010 07:24:13 +0000

câţi ani ai, carlos? şi toată magia pe care ai construit-o în jurul unei seri de marţi complet plictisitoare, în oraşul pietruit de pe buza căruia se zăreşte fumegând etna, s-ar fi năruit ca un castel din cărţi de joc. n-am îndrăznit să întreb nimic, te-am lăsat să îmi vorbeşti într-o italiană-spaniolă stâlcită despre pictură, geografia atenei şi icoane. aproape că m-ai invitat să merg în america de sud, mi-ai spus că oraşul tău natal mi s-ar potrivi mănuşă. vroiam să cred tot, mă bântuiau încă visele din timpul siestei, peste glasul tău se suprapuneau acorduri italiene cântate de băiatul cu pălărie, iar vocea bătrânei cu părul ca focul şi cercei din coral roz mângăia aerul rece. şi din tot acest monolog despre tuşieu a răsărit invitaţia de a rămâne acolo. să mă pictezi, să facem expoziţii la paris, să fiu celebră. să-ţi fiu muză.

education sentimentale

ThePleasurist — Tue, 15 Jun 2010 22:26:38 +0000

în oricare dintre cei șapte ani de-acasă nu te-a învățat nimeni că nu e frumos să întrerupi prin săruturi și alte cele o domnișoară când vorbește?

it’s all about running and chocolate.

ThePleasurist — Sun, 30 May 2010 21:31:05 +0000

dacă treci pe aici, musai să te pregătești bine înainte. senzațiile pe care mi le vei oferi trebuie să dea mai mulți hormoni ai fericirii decât o fac în acest moment minutele în alergare petrecute pe aleile parcului.

sandpaper kisses

ThePleasurist — Sun, 23 May 2010 20:15:55 +0000

aveam pe noi un topping de nisip și transpirație, doar ne tăvălisem pe plaja rece și prea puțin murdară, ca pentru orice început de vară. ne trântisem separat și cu alte motive, tu, băut, eu complet trează și perfect fericită. ajunsesem de fapt să stăm pe firicele de nisip, zeci, sute, mii, mi se lipeau de pielea albă și transpirată, miroseai a băutură și râdeai ca prostul, ți-am zis să te potolești, ea dormea cuminte lângă noi și din când în când se trezea și cu o seriozitate de bancher ne spunea să ne potolim. râdeam mai tare, ca apucații, și mâna ta stătea nemișcată pe un sân de-am meu și a trebuit să te mușc de-o buză să te potolești. ne-am foit vreo oră sau mai bine, repetai din când în când cecurvă și hohoteam iară, în timp ce îți treceai mâna prin păr și te mirai de cât nisip ai. era plaja însăși sub noi, mă înțepau din toate părțile firicele galbene, iar tu aveai nisip pe buze și pe limbă, doar ți le lipisei cu sete de spatele meu.

friends will not be friends

ThePleasurist — Sun, 02 May 2010 20:37:52 +0000

de ceva vreme mă preocupă relațiile ca mecanism, mai ales că nu fac parte din niciuna. mă chinuiesc să le înțeleg mai ales pe cele de prietenie, unde nota sexuală e mai mică. știu cum ne atragem prietenii, în funcție de ce îi alegem și de ce ne atașăm de ei. mă intrigă însă cum de ne despărțim de oameni cărora le-am jurat câte-n lună și în stele. cu care ne-am petrecut nopțile cele mai lungi și grele sau frumoase, care ne-au văzut în stadii de beție cruntă sau euforie vecină cu raiul. nu ne certăm pe jucării, nu ne plictisim între așternuturi, nu îi părăsim că s-au îngrășat sau că nu se mai îngrijesc. îi părăsim pur și simplu. și pretindem că e totul ok între noi, că suntem la fel de ceimaibuniprieteni. ce ne mai place să pretindem și să salvăm aparențele! de fapt nu-i deloc reconfortant să vezi că li se întâmplă tuturor, e doar foarte trist.