nu-mi dau seama dacă de ce sufăr se numește naivitate sau romantism dus la extrem. cu fiecare semn al toamnei o iau razna. îmi imaginez că sigur asta e toamna aia în care se vor întâmpla lucruri minunate, de neuitat, de retrăit la nesfârșit, deh. și fără vreo schimbare mai notabilă iaca trec și lunile astea și vine thecoldswedishwinter și atât. dar mai cred și anul ăsta în ceva. că abia încep serile răcoroase cu mini escapade în orașele pe care le iubesc atâta, cu serate la teatru și revederi de oameni dragi. o să fie bine, dacă nu, măcar o să fie toamnă. iar.