dacă e ceva la noi, oricare am fi noi, care mă scoate din minți, sunt fricile. alea mici, care nu ne lasă să ne odihnim cum trebuie, care ne fac cearcăne și ne dau cârcei în tălpi. mă enervează enorm că nu reușim să lăsăm bagajele la ușă, că le cărăm după noi, împovărăm oameni noi cu fricile noastre și trecem mai departe cu alte frici și nu ne oprim până când bagajul ăla nu e suprataxat la check-in-ul care e de fapt check-out-ul din viața asta. mă exasperează că simt că ratăm momente de fericiri din cauza fricilor ăstora dureros de umane, mărunte și ucigătoare pentru inimă. și ce mă irită poate cel mai mult e că pare că nu s-au inventat remedii pentru ele, ci doar substitute de mii de ori mai slabe. practic fără efect.