jadis

„de când vroiam să fac asta”, îmi spui după ce mă săruți lung. nu apuc să spun nimic, sunt țintuită de mirare și plăcerea unui sărut care parcă a durat minute bune. pentru început probabil că par novice, numai la asta mă gândesc, ce-o să crezi dacă eu nu sunt în stare nici limba să mi-o mișc, al naibii creier abia acuma gândește, nu putea să prevadă ce avea să se întâmple când am zis că nu mi-e jenă să îmi dau rochia jos cu tine în cameră, că doar ai mai văzut sâni și cu alte ocazii. de altfel, putea să își imagineze din momentul în care mi-ai dat semeseul ăla nocturn, deși mi-ai mai dat și alte nopți, dar semeseul ăla avea ceva și cumva și stângerea de mână de dinainte de așezatul meu în pat. dar iată-mă cu toată greutatea ta pe mine, cu limba ta între buzele-mi uscate de șoc și cu gândurile astea care nu-mi dau pace.

„de când?”, îndrăznesc să întreb abia după ce vreo oră ne zvârcolim ca nebunii. dar nu mai ai vlagă să îmi dai o dată exactă, așa cum vroiam eu, pe calendar, la ceas. și nu că ar mai conta, de fapt, că și eu tot cam de atunci vroiam să faci asta.