mon petit manchon

animăluțele sunt preferatele tale. le-ai jughini și le-ai smotoci așa cum și ție îți place să fii jughinită și smotocită. sunt zile când te asemăn unei vulpițe, mă privești șiret și ghiduș de sub bretonul ăla tăiat drept. în altele, când afară e soare, ești ca o pisică la pândă după primul nor. te întinzi pe paturi și canapele și te arcuiești ca un pui de cățel. cel mai adesea, însă, te asemăn cu un șoarece danțator, cum avea herr paul. numai că unul care ronțăie cuvinte și gânduri negre, le transformă în picături de vin roșu și le soarbe ca pe apa de ploaie. îți întinzi lăbuțele și valsezi în nemișcare. nu poate fi altfel, te imaginez în casa aia cu parchet de pe vremea oamenilor cu peruci, scârț-scârț, pe sub podele și pe scări, alergând și respirând a toamnă. ronț-ronț, ai gusta din bomboane roz în împărăția bomboanelor. și apoi îți înroșești buzele și ești tu, fără blănița pufoasă și danțurile unduitoare. un animăluț de primăvară ca un manșon cald în jurul inimii mele.