își frânse aripile bietul fluturaș. el sieși. le-a smuls pe rând și n-a scos nici un sunet când bucățile pufoase, colorate și perfect egale s-au desprins de trupu-i grăsuț. le-a așezat lângă sine și le-a contemplat câteva minute. se gândea că nu l-au ajutat la nimic, aripile astea frumoase. zborul nu fusese nici atât de înalt, nici atât de plin de lucruri mărețe. înainte să le smulgă le simțea grele, de parcă ar fi avut praf de cărbune pe ele. acum, fără aripi, avea să devină o târâtură a pământului. nu știa însă că, de acolo de jos de unde era, avea să se ridice iarăși, chiar și fără aripi.
Auto-pedepsire?