și până la urmă la ce se reduc toate aceste mici plăceri? nu le vedeam așa când eram adolescentă, nu pot decât să mă bucur de înaintarea în vârstă. să savurezi diminețile, fără graba întârzierii undeva. scuze se găsesc mereu, numai oamenii să nu aștepte. să bei cafea cu mult lapte și zahăr, fără teama că te doare stomacul. dar numai din când în când, mai ales atunci când afara nu e foarte cald. să răspunzi la telefon, da, la fiecare, cu zâmbetul pe buze și cu bucurie, pentru că nici ție nu îți place când dai peste oameni morocănoși. să asculți pe repeat ca o nebună o piesă ale cărei versuri nu le vei ști niciodată integral, dar care îți gâdilă auzul obosit de traficul din stradă. să zâmbești la soare ca în povestea lui creangă; nu îți zâmbește înapoi, dar toată căldura aia se revarsă printre dinți direct în suflet. să strângi laolaltă prieteni dragi și să îi contempli cât sunt de diferiți și de frumoși. să umpli casa de flori și frigiderul de prăjituri. să simți că îți place la nebunie viața și să scrii undeva că cel puțin azi ai fost atât de fericită, încât cuvintele simple păreau vorbe mari.