pereții albi nu lăsau căldura să treacă dincolo de ei. nu simțeai aerul arzând dacă nu te mișcai, iar noi veniserăm acolo ca să ne mișcăm. la prima vedere, părea o baie normală dintr-un subsol de clasa A, dar aerul avea aceeași densitate ca cel dintr-o saună uscată. poate de aia hainele de pe noi au zburat instant. mai întâi fusta mea ecosez, petrecută cu un singur nasture. sub ea, încadrată de pulpele marcate încă de buzele-ți cu gust de cafea, perechea de strings în ton cu culorile crăciunului părea atât de stingheră. ciorapii negri, dantelați la baza de sus, în jurul bandei de silicon, îmi acopereau gambele și pulpele. deasupra peticului ce ținea loc de fustă s-au așezat pe rând bluza ta, tricoul meu și apoi pantalonii tăi cu buzunare largi. în cei doi metri pătrați eram ca într-o cabină de telefon fără geamuri. ne împingeam ritmic pe pereții alunecoși și albi. ne transpiraseră palmele, fesele și frunțile. gâfâielile și țipetele ne stăteau în gât, asta era regula jocului, liniște totală în baia albă și fierbinte ca iadul. that day, it wasn’t love that torn us apart.
copilarie …