păi o să vii la mine în vizită, îmi zici de pe cealaltă parte de masă. e frig în cafeneaua asta și mă abțin să nu plâng. zâmbesc a tristețe și mă joc cu mâinile tale reci și ele și răspund că da. iar eu o să te duc la băi și la chinezi, că-ți plăcea să mănânci acolo, și eu iar zâmbesc și prin minte îmi trec frânturi din ce aveam în cel mai frumos oraș, al nostru. și până pleci mai dormi o noapte la mine, doar ai promis, mi-amintesc pe ultima sută și mă entuziasmez ca un copil mic la bâlci. nu poți da înapoi, ai promis. și zici că da, o să stai la mine câteva zile înainte să pleci. achităm nota, te bucuri că nu îmi mai beau mințile, mă bucur că nu-ți mai fumezi creierii și ne despărțim la o răscruce înzăpezită. știm prea bine amândoi că n-o să ne păstrăm promisiunile.
the soul is overrated.
ceve ceva tot o fi adevărat, dacă până și tu, dragă onuca, zici asta.
you can’t always get what you want. but…
Promisiunile sunt sfinte. Mama zicea.
true, numai că nu știu cât se pot păstra în cazul a doi oameni care s-au iubit mult și care se uită unul pe celălalt încetul cu încetul. sau poate cu atât mai mult ar trebui să se păstreze.
Unele promisiuni sunt facute special doar pentru a minti frumos “the overrated soul”. Iar genul acesta de promisiuni nu se tin niciodata.