home is where your heart is

ne mișcăm greoi și eu încerc să umplu goluri cu cuvinte. asistasem mute la repetițiile baletului de la monte carlo. după ore bune, mâncarea libaneză ne săturase foamea, nu și sufletele. și am început să ne vedem casele. una câte una, timide și goale, ca distanțele dintre noi. acolo, lângă metoc, ne-am uitat din mașină la cărămizile puse una peste alta, așezate liniar în sus. ne-am imaginat cum ar fi să fie acolo bistroul, la stradă, ca la paris. visând și în pași de vals, pe care i-am fi făcut dacă nu eram cu mașina, am ajuns pe strada thomas masaryk. o descoperisem într-o altă toamnă, într-o altă viață. era frig afară, dar mâinile îmi erau calde și atunci. casa, o dărăpănătură galbenă, cu mușcate roșii la balconul de la primul etaj, ne chema înăuntru. își deschisese larg ușile mari și aștepta. am intrat într-un hol fără lumină, cu podea din piatră, murdară de ani. aveam inimile mici și apoi tu ai fugit, nu era casa ta. încă. prin geamurile mate se vedeau umbre, mă așteptam să iasă oricănd moș costache să întrebe aivenit,otilia? scârțâiau podele, mirosea a toamnă mucegăită și a bătrânețe. dar ne-ar fi fost bine acolo.